greață (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)greáță (-éțuri), s. f. –
1. (Înv.) Greutate, apăsare. –
2. Lehamite, silă. –
3. Scîrbă, greață. –
Mr. greață. De la
greu, sau mai curînd de la
grea, cu
suf. abstract -
eață (DAR).
Der. directă din
lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau
grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. –
Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros);
îngreța, vb. (a face silă);
îngrețălui, vb. (a îngrețoșa);
îngrețoșa, vb. (a face greață).