ingrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INGRÁT, -Ă, ingrați, -te, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care nu-și manifestă recunoștința pentru serviciile și avantajele primite, (om) nerecunoscător.
2. Adj. Fig. Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor făcute; care produce mai puțin decât trebuie; dezavantajos;
p. ext. anevoios, greu. – Din
fr. ingrat, lat. ingratus.ingrat (Dicționar de neologisme, 1986)INGRÁT, -Ă adj. 1. Nerecunoscător.
2. (
Fig.) Care nu răsplătește, nu satisface, nu corespunde eforturilor muncii depuse. [< fr.
ingrat, it.
ingrato, lat.
ingratus].
ingrat (Marele dicționar de neologisme, 2000)INGRÁT, -Ă I.
adj., s. m. f. (om) nerecunoscător. II. adj. (fig.) care nu satisface, nu corespunde eforturilor depuse. ◊ greu, dificil. (< fr.
ingrat, lat.
ingratus)
ingrat (Dicționaru limbii românești, 1939)*ingrát, -ă adj. (lat.
in-gratus. V.
grație, gratis). Necunoscător, care nu recunoaște binele care i s´a făcut:
fiŭ ingrat. Fig. Sterp, steril, arid saŭ prea puțin productiv:
pămînt ingrat, subĭect ingrat, muncă ingrată. Adv. Cu ingratitudine.
ingrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ingrát adj. m.,
s. m.,
pl. ingráți; adj. f.,
s. f. ingrátă, pl. ingráteingrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ingrat a.
1. nerecunoscător;
2. fig. care produce mai puțin decât se aștepta:
pământ ingrat; fig.
subiect ingrat.