îngăduitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGĂDUITÓR, -OÁRE, îngăduitori, -oare, adj. Care îngăduie (
1);
p. ext. care iartă ușor, tolerant, răbdător; concesiv, indulgent. ♦ Blând, bun. [
Pr.:
-du-i-] –
Îngădui +
suf. -tor.