îngăduință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGĂDUÍNȚĂ s. f. 1. Încuviințare, permisiune, voie; indulgență, toleranță, îngăduială, îngăduire. ♦ Înțelegere, bunăvoință reciprocă.
2. (
Fam., rar) Păsuire, răgaz. –
Îngădui +
suf. -ință.