îngădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV.
1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦
Refl. recipr. (
Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie.
2. Tranz. și
intranz. (
Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (
Reg.) A întârzia, a zăbovi. [
Prez. ind. și:
îngăduiesc] – Din
magh. engedni.