înfrunta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFRUNTÁ, înfrúnt, vb. I.
Tranz. 1. A mustra, a dojeni cu vorbe aspre de față cu alții; a certa, a ocărî.
2. A ține piept, a da piept, a rezista cu curaj (în fața unei primejdii). ♦
Refl. recipr. A avea un conflict, un schimb aprins de cuvinte. –
Lat. *
infrontare (<
frons).