infern (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc.
2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [
Pl. și: (rar)
infernuri, inferne] – Din
lat. infernus.infern (Dicționar de neologisme, 1986)INFÉRN s.n. (
Liv.)
1. Iad.
2. Locaș subpământean unde cei vechi credeau că rămân sufletele morților.
3. Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o secție aparte unde accesul este limitat.
4. (
Fig.) Loc de dezordine și de confuzie. [Pl. (rar)
-nuri, -ne. / < lat.
infernus, cf. it.
inferno].
infern (Marele dicționar de neologisme, 2000)INFÉRN s. n. 1. (mit.) locaș subpământean unde se credea că rămân sufletele morților. 2. iad. 3. colecție de cărți licențioase, formând, în bibliotecile mari, o secție aparte unde accesul este limitat. 4. (fig.) atmosferă de dezordine și de confuzie; situație greu de suportat, viață chinuită. (< lat.
infernus, it.
inferno)
infern (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)inférn (inférnuri), s. n. – Iad, gheenă.
It. inferno (
sec. XIX). –
Der. infernal, adj., din
fr. infernal.infern (Dicționaru limbii românești, 1939)*inférn n., pl.
e și
urĭ (lat.
ĭnfernum [
locum], locu de jos, ĭadu, saŭ
inferna [
loca], locurile de jos). Ĭad, locu morților păcătoșĭ.
Fig. Loc de suferință.
infern (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inférn s. n.infern (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)infern n.
1. Mit. locașul subpământean unde rămâneau de-a pururea sufletele morților;
2. fig. loc de supliciu.