inferență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INFERÉNȚĂ, inferențe, s. f. Operație logică de trecere de la un enunț la altul și în care ultimul enunț este dedus din primul. – Din
fr. inférence.inferență (Dicționar de neologisme, 1986)INFERÉNȚĂ s.f. Operație logică de derivare a unui enunț din altul, prin care se admite o judecată (al cărei adevăr nu este verificat direct) în virtutea unei legături a ei cu alte judecăți considerate ca adevărate. [< fr.
inférence, cf. lat.
inferre – a duce].
inferență (Marele dicționar de neologisme, 2000)INFERÉNȚĂ s. f. operație logică de derivare a unui enunț din altul, prin care se admite o judecată în virtutea unei legături a ei cu alte judecăți considerate ca adevărate. (< fr.
inférence)
inferență (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INFERÉNȚĂ (‹
fr.)
s. f. 1. (
LOG.) Operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv, direct (
i. imediată) sau indirect (
i. mediată). Poate fi necesară sau probabilă.
2. (
MAT.)
I. bayesiană = metodă de analiză statistică ce combină informația dată de probabilitățile
a priori cu aceea obținută printr-o selecție, exprimând informația finală prin probabilități
a posteori.inferență (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inferénță s. f.,
g.-d. art. inferénței; pl. inferénțe