infatua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INFATUÁ, infatuez, vb. I.
Tranz. și
refl. A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [
Pr.:
-tu-a] – Din
fr. infatuer.infatua (Dicționar de neologisme, 1986)INFATUÁ vb. I. tr., refl. (
Rar) A (se) înfumura, a (se) îngâmfa. [Pron.
-tu-a, p.i. 3,6
-uează. / < fr.
infatuer, it.
infatuare].
infatua (Marele dicționar de neologisme, 2000)INFATUÁ vb. tr., refl. a (se) îngâmfa, a (se) înfumura. (< fr.
/s'/infatuer, lat.
infatuare)
infatua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)infatuá (a ~) (-tu-a) vb.,
ind. prez. 3
infatueáză, 1
pl. infatuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3
să infatuéze (-tu-e-); ger. infatuấnd (-tu-ând)