îndrumător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDRUMĂTÓR, -OÁRE, îndrumători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumează, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat,
n.) Lucrare care îndrumează într-un domeniu; îndrumar. –
Îndruma +
suf. -ător.