îndruga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I.
Tranz. 1. A toarce lână sau cânepă în fire groase și puțin răsucite, necesare pentru anumite țesături;
p. ext. a toarce grosolan și în grabă.
2. (
Fam.) A pronunța nedeslușit cuvintele, a îngăima; a exprima prost ceva; a fi fără șir la vorbă;
p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊
Expr. A îndruga (
la)
verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri, minciuni, vrute și nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripă; a înjgheba. –
În + drugă.