indoeuropean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDO-EUROPEÁN, -Ă, indo-europeni, -e, adj.,
s. m. pl. 1. Adj. (În sintagma)
Limbi indo-europene (și substantivat,
f. sg.) = familie de limbi reprezentând continuarea unei limbi neatestate în texte scrise, dar reconstituită, în esență, cu ajutorul metodei comparativ-istorice.
2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin mileniul III a
Cr. în Asia Centrală, de unde au emigrat mai târziu spre vest și sud-vest.
3. Adj. Care aparține limbilor indo-europene sau populațiilor care vorbeau aceste limbi, privitor la aceste limbi. – Din
fr. indoeuropéen.indoeuropean (Dicționar de neologisme, 1986)INDO-EUROPEÁN, -Ă s.m. și f. Nume dat unui grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. //
adj. Care aparține acestui grup etnolingvistic; referitor la acest grup. [Pron.
-pean. / cf. fr.
indo-européen].
indoeuropean (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDO-EUROPEÁN, -Ă I.
s. m. f. grup mare de popoare și de limbi vorbite în prezent în Europa și în alte continente, reprezentând continuarea unei limbi comune neatestate, dar reconstituită prin metoda comparativ-istorică. II. adj. referitor la aceste limbi sau la populațiile care le vorbeau. (< fr.
indo-européen)
indoeŭropean (Dicționaru limbii românești, 1939)*indo-eŭropeán, -ă s., pl.
enĭ, ene, indo-eŭropeŭ, -éĭe s., pl.
eĭ, eĭe și
indo-germán, -ă s. Om din familia indoeŭripeĭe, Ar (Aryas). Adj.
Popoarele indo-eŭropeĭe (V.
europeŭ). – Aceste popoare se numesc
indo-eŭropeĭe fiind-că se întind din India pînă la extremitatea Eŭropeĭ. Germaniĭ le numesc
indo-germane. Ele sînt:
Indieniĭ (Hindu),
Iranieniĭ (Perșiĭ),
Armeniĭ, Greciĭ, Albanejiĭ, Italiĭ (Latiniĭ),
Celțiĭ, Germaniĭ (Germanĭ, Anglo-Saxonĭ și Scandinavĭ),
Litvaniĭ și
Slaviĭ.indoeuropean (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INDO-EUROPEÁN, -Ă (‹
fr.)
adj.,
s. m. pl. 1. Adj. Limbi indo-europene = cea mai mare familie de limbi vorbite din lume cuprinzând majoritatea limbilor din Europa și multe din Asia, răspândite în America și Australia, iar ca limbi secundare în Africa și Oceania. Sunt vorbite de
c. jumătate din populația grobului. Reprezintă continuarea unei limbi neatestate, dar care a fost reconstituită, începând din
sec. 19, prin metoda comparativ-istorică (
Fr. Bopp fiind cel care i-a stabilit principalele trăsături). Numeroasele ei ramuri sunt grupate în două tipuri:
kentum (greacă, italică – din principala ei reprezentantă, latina, derivă ramura romanică actuală – celtică, germanică, iliră, toharică, hitită) și
satem (indo-iraniană, armeană, slavă, baltică, tracă, frigiană). Denumirea de
i.-e. (dată de Th. Young, în 1814) este convențională; ea a fost consacrată prin tradiție și s-a bazat pe extensiunea ei geografică.
2. S. m. pl. Denumire dată unui grup de populații care trăiau prin
milen. 3
î. Hr. în regiunile Asiei Centrale, de unde au emigrat mai târziu spre V și SV.
3. Adj. Privitor la limbile indo-europene, care aparține acestor limbi.
indoeuropean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Indo-european a. care aparține Indiei și Europei: se zice de grupul de limbi numite și
arice: sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germana, slava.