indirect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva.
2. (
Lingv.; în sintagmele)
Stil indirect sau
vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc.
Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (
1) acțiunea verbului.
Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect.
3. (
Fin.; în sintagma)
Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum.
4. (
Mil.; în sintagma)
Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din
fr. indirect, lat. indirectus.indirect (Dicționar de neologisme, 1986)INDIRÉCT, -Ă adj. (
adesea adv.) Care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊
Complement direct = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului;
propoziție completivă (
și s.f.) = propoziție cu funcție de complement indirect.
3. (
Fin.)
Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum.
4. (
Mil.)
Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. [Cf. fr.
indirect, lat.
indirectus].
indirect (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDIRÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație. 3. complement ~ = complement care exprimă obiectul în (de)favoarea căruia se săvârșește o acțiune, asupra căruia se răsfrânge în mod indirect acțiunea verbului; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement indirect pe lângă un verb din regentă. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~ă = tragere pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. (< fr.
indirect, lat.
indirectus, germ.
indirekt)
indirect (Dicționaru limbii românești, 1939)*indiréct, -ă adj. (lat.
in-directus). Care nu e direct:
drum indirect, (fig.)
atac indirect, laudă indirectă. Contribuțiune indirectă, bir plătit de individ cînd e obligat să întrebuințeze timbru fiscal, cînd trebuĭe să cumpere articule [!] de supt [!] monopolu statuluĭ ș. a.
Gram. Complement indirect, cuvînt (nume, pronume, verb la infinitiv) asupra căruĭa acțiunea verbuluĭ cade indirect:
exilatu cugetă la patria luĭ, spune-mĭ întîmplarea, lucrez pentru a trăi saŭ
pentru traĭ; propozițiune completivă indirectă, aceĭa [!] care, în frază, împlinește rolu de complement indirect:
fiecare zi ne înștiințează că moartea se apropie; vorbire indirectă, aceĭa în care raportezĭ vorbele altuĭa alipindu-le, supt formă de propozițiune subordinată [!] unuĭ verb principal care înseamnă
a zice, a vedea că ș. a.:
ĭ-am spus că n´a fost nimica. Adv. În mod indirect:
l-am lovit indirect și pe el.indirect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)indiréct adj. m.,
pl. indirécți; f. indiréctă, pl. indirécteindirect (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)indirect a.
1. nu direct:
cale indirectă; 2. Gram. complement indirect, care nu depinde direct de un verb;
discurs indirect, care rapoartă la a treia persoană spusele cuiva. V.
contribuțiune.