indignare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDIGNÁRE, indignări, s. f. 1. Faptul de
a (
se)
indigna. 2. Revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o faptă nedemnă, nedreaptă sau rușinoasă; indignațiune. –
V. indigna.indignare (Dicționar de neologisme, 1986)INDIGNÁRE s.f. Faptul de a (se) indigna; sentiment de mânie și dispreț provocat de o insultă, de o nedreptate, de o acțiune nedemnă; revoltă sufletească. [<
indigna].
indignare (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDIGNÁRE s. f. faptul de a (se) indigna; revoltă sufletească amestecată cu amărăciune, mânie și dispreț, provocată de o insultă, de o nedreptate sau o acțiune nedemnă. (< indigna)
indignare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)indignáre s. f.,
g.-d. art. indignắrii; pl. indignắri