indicativ - explicat in DEX

indicativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (și substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acțiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S. n. Tot ceea ce servește pentru a indica ceva. 4. S. n. Denumire convențională atribuită unităților militare, comandanților și unor ofițeri din statele-majore în scopul păstrării secretului și pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S. n. Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul programului (de radio și de televiziune). ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre al unei stații de radioemisie care permite ca aceasta să fie distinsă de alte stații sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

indicativ (Dicționar de neologisme, 1986)
INDICATÍV, -Ă adj. Care indică, îndrumător. ◊ (Gram.) Modul indicativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune reală. // s.n. 1. Denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre care servește pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].

indicativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INDICATÍV, -Ă I. adj. care indică, face cunoscut. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală. I. s. n. 1. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc. 2. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. ♦ ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic. (< fr. indicatif, lat. indicativus)

indicativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*indicatív, -ă adj. (lat. indicativus). Care servește la indicare: semn indicativ. S. n., pl. e. Gram. Un mod verbal care indică sigur (pozitiv, absolut) starea saŭ acțiunea: ceĭ vechĭ nu știaŭ că pămîntu se învîrte în juru soareluĭ.

indicativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
indicatív¹ adj. m., pl. indicatívi; f. indicatívă, pl. indicatíve

indicativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
indicatív² s. n., pl. indicatíve

indicativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
indicativ a. care indică: semn indicativ. ║ n. Gram. mod verbal, care exprimă într’un chip pozitiv starea sau acțiunea.