indicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDICȚIÚNE, indicțiuni, s. f. (
Livr.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊
Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două majorări extraordinare de impozite. ♦ Perioadă convențională de cincisprezece ani. [
Pr.: -
ți-u-] – Din
fr. indiction, lat. indictio, -onis.indicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)INDICȚIÚNE s.f. (
Liv.) Convocare pentru o zi anumită a unui conciliu; indicație pentru o anumită zi. ◊
Indicțiune romană = perioadă de cincisprezece ani care separa în vechea Romă, începând cu domnia împăratului Constantin, două ridicări extraordinare de impozite. ♦ (
Astr.) Perioadă convențională de cincisprezece ani. [Pron.
-ți-u-. / cf. lat.
indictio, fr.
indiction].
indicțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDICȚIÚNE s. f. 1. (ant.) determinarea, prin edict imperial, a impunerilor prin impozite. 2. convocare, pentru o zi anumită, a unei adunări, (spec.) a unui conciliu. 3. (astr.) perioadă convențională de cincisprezece ani. (< fr.
indiction, lat.
indictio)
indicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*indicțiúne f. (lat.
indictio, -ónis. V.
dicțiune). Convocarea unuĭ conciliŭ pe o zi fixă:
bulă de indicțiune. Prescripțiune pe o zi determinată:
indicțiunea unuĭ post (în religiune).
Indicțiune romană, period [!] de 15 anĭ care, la Roma de la Constantin, separa doŭă perceperĭ extraordinare de impozit. (Acest mod de a socoti se întrebuințează și azĭ în bulele papale. Prima indicțiune a început la 1 Ianuariŭ 313). – Și
-ícție. – Odinioară, în biserica românească, se zicea
indiction, pl.
oane (vsl.
indiktionŭ, gr.
indiktión, d. lat.) și însemna și „period de 532 de anĭ (începînd de 1 Sept. 5508 în ainte [!] de Hristos)” și se zicea și despre ziŭa de 1 Sept. ca început al anuluĭ bisericesc. V.
pascalie.indicțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)indicțiúne (
livr.)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. indicțiúnii; pl. indicțiúni