indian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDIÁN1 s. n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [
Pr.:
-di-an. –
Var.:
indiánă s. f.] – Din
fr. indienne.indian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a Indiei sau este originară de acolo. ♦ (
Impr.) Persoană care face parte din populația indigenă a Americii; amerindian.
2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei, privitor la India sau la populația ei; indic. ♦ (
Impr.) Care aparține populației indigene a Americii, privitor la această populație. ♦ (Substantivat,
f.) Limba indiană. [
Pr.: -
di-an] – Din
fr. indien.indian (Dicționar de neologisme, 1986)INDIÁN s.n. Pânză fină de bumbac, vopsită sau imprimată. [Pron.
-di-an, var.
indiană s.f. / < fr.
indienne].
indian (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDIÁN1 s. n. țesătură fină de bumbac, vopsită sau imprimată, pentru lenjerie. (< fr.
indienne)
indian (Marele dicționar de neologisme, 2000)INDIÁN2, -Ă I.
adj., s. m. f. 1. (locuitor) din India. 2. amerindian. II. adj. care aparține Indiei; indic; hindus (1). ♦ arta ~ă = artă care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului IV a. Chr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și a brahmanismului. (< fr.
indien)
indian (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)indián (indiánă), adj. – Care face parte din populația Indiei. De la
India (
sec. XIX). –
Der. indienesc, adj. (indian),
sec. XVII, astăzi
înv.;
indic, adj. (indian);
indian, s. m. (locuitor din India);
indian, s. n. (țesătură de bumbac fină, pentru lenjerie);
indiană, s. f. (prăjitură cu frișcă acoperită cu ciocolată);
indiancă, s. f. (locuitoare din India);
indienește, adv. (ca indienii).
indian (Dicționaru limbii românești, 1939)*Indián, -ă s. și adj. Om din India. Adj. Ĭndic.
indian (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INDIÁN1, -Ă (‹
fr.)
s. m.; i
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Locuitor al Indiei.
2. Adj. Care aparține Indiei sau populației ei. ◊
Arta i. = arat care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului al IV-lea
î. Hr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și brahmanismului. Cunoaște mai multe perioade în evoluția sa. Cele mai vechi vestigii de arhitectură sunt cele rupestre (sanctuare, mănăstiri). Din
sec. 4
î. Hr. apar construcții în lemn, cărămidă și piatră, ale căror proporții cresc mereu în secolele următoare, decorația devenind din ce în ce mai abundentă. Legate de arhitectură, se dezvoltă sculptura (reliefuri narative, de
ex. la Gandhara,
sec. 2-4; Ajanta, Ellora,
sec. 6-8) și pictura murală, care atinge apogeul la Ajanta. Importante sunt și sculpturile în
ronde-bosse reprezentând zeități (Buddha, Șiva) de o mare puritate a formelor, pline de grație,, armonie și virtuozitate în redarea mișcării. Alături de artele decorative, cultivate în toate epocile, în
sec. 16-18 cunoaște o mare înflorire miniatura (Școala din Bengal,
sec. 12-19, Școala mongolă,
sec. 17). Astăzi,
a.i. se dezvoltă atât în sensul vechilor tradiții locale, cât și al asimilării celor mai noi tendințe ale artei moderne a
sec. 20.
indian (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INDIAN, OCEANUL ~ v. Oceanul Indian.indian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)indián1 (-di-an) adj. m.,
s. m.,
pl. indiéni (-di-eni); adj. f. indiánă, pl. indiéne