incumba (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INCUMBÁ, pers. 3
incúmbă, vb. I.
Intranz. (Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. – Din
fr. incomber, lat. incumbere.incumba (Dicționar de neologisme, 1986)INCUMBÁ vb. I. intr. (
Despre sarcini, obligații) A se impune, a reveni cuiva. [P.i. 3
-bă. / < lat.
incumbere, cf. fr.
incomber, it.
incombere].
incumba (Marele dicționar de neologisme, 2000)INCUMBÁ vb. intr. (despre sarcini, obligații) a se impune, a reveni cuiva. (< lat.
incumbere, fr.
incomber)
incumba (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)incumbá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
incúmbăincumbà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)incumbà v. a fi impus:
părinților le incumbă datoria de a crește pe copiii lor.