încuia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCUIÁ, încúi, vb. I.
1. Tranz. A închide cu ajutorul unui zăvor, al unui lacăt etc. ♦ A reține pe cineva închis într-o încăpere. ♦
Refl. A se închide (singur), a se izola într-o încăpere. ♦
Fig. (
Fam.) A face pe cineva să nu mai aibă ce să răspundă; a închide gura cuiva, a înfunda.
2. Tranz. și
refl. (
Pop.) A (se) constipa. –
Lat. incuncare.