incarnare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de
a (
se)
incarna și rezultatul ei; incarnație. [
Var.:
încarnáre s. f.] –
V. incarna.incarnare (Dicționar de neologisme, 1986)INCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.
încarnare s.f. / <
incarna].
incarnare (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INCARNÁRE (ÎNCARNARE) (‹
incarna)
s. f. Doctrină creștină esențială, potrivit căreia Fiul lui Dumnezeu, a doua persoană a Trinității, s-a întrupat în Iisus Hristos, devenind astfel și Dumnezeu și Om, cele două naturi, divină și umană, îngemănate într-o unitate personală; a fost numită de tradiție
uniune hipostatică.incarnare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!incarnáre/încarnáre s. f.,
g.-d. art. incarnắrii/încarnắrii; pl. incarnắri/încarnắri