incantație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INCANTÁȚIE, incantații, s. f. (
Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦
Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din
fr. incantation.incantație (Dicționar de neologisme, 1986)INCANTÁȚIE s.f. Cuvânt magic; ceremonie prin care vracii pretind că fac farmece și vrăji; (
fig.) stare de extaz; încântare. [Gen.
-iei, var.
incantațiune s.f. / cf. fr.
incantation, lat.
incantatio].
incantație (Marele dicționar de neologisme, 2000)INCANTÁȚIE s. f. 1. formulă magică recitată sau cântată, de vraci, la farmece și vrăji. 2. stare de extaz, încântare; farmec, vrajă. (< fr.
incantation, lat.
incntatio)
incantație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)incantáție (-ți-e) s. f.,
art. incantáția (-ți-a), g.-d. art. incantáției; pl. incantáții, art. incantáțiile (-ți-i-)