încăleca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNCĂLECÁ, încálec, vb. I.
1. Tranz. și
intranz. A (se) sui pe cal, pe măgar etc.; a pune sau a sta călare; a călări, a încălăra. ◊
Expr. A încăleca pe nevoie = a ieși din sărăcie, din lipsuri, din dificultăți economice. ♦
P. anal. A se urca pe un obiect ca pe cal.
2. Refl. A se suprapune.
3. Tranz. Fig. A se face stăpân pe cineva; a domina, a supune. [
Var.: (
reg.)
încălicá vb. I] –
Lat. incaballicare.