impuritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPURITÁTE, impurități, s. f. 1. Lipsă de puritate, de curățenie. ♦ Stare a unui mediu cu toxicitate ridicată, cu microbi etc.
2. Corp sau substanță străină care se găsește în masa altui corp sau a unui material (și a cărei prezență determină modificarea proprietăților materialului). – Din
fr. impureté, lat. impuritas, -atis.impuritate (Dicționar de neologisme, 1986)IMPURITÁTE s.f. 1. Starea a ceea ce este impur; necurățenie.
2. Ceea ce face un corp impur; corp străin existent într-o substanță. [Cf. lat.
impuritas, fr.
impureté].
impuritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPURITÁTE s. f. 1. (și fig.) lipsă de puritate; starea a ceea ce este impur. 2. corp, substanță străină care se găsește în masa unui material. (< fr.
impureté, lat.
impuritas)
impuritate (Dicționaru limbii românești, 1939)*impuritáte f. (lat.
impúritas, -átis). Lipsă de puritate, necurățenie:
impuritatea aeruluĭ, metalelor. Gunoĭ ceĭa ce formează necurățenia:
impuritățile apeĭ, a trăi în impuritate. Fig. Impuritatea obiceĭurilor.impuritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)impuritáte s. f.,
g.-d. art. impuritắții; pl. impuritắțiimpuritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)impuritate f. starea, defectul celui impur.