imprimatur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. –
Cuv. lat.imprimatur (Dicționar de neologisme, 1986)IMPRIMÁTUR s.n. (
În trecut) Formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți. ♦ Autorizație indicând „bunul de tipar” de pe o corectură. [< lat.
imprimatur – să se imprime].
imprimatur (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPRIMÁTUR s. n. 1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți. 2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură. (< lat., fr.
imprimatur)
imprimatur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imprimátur (
lat.)
s. n.