împotrivitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMPOTRIVITÓR, -OÁRE, împotrivitori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (
Înv.) (Persoană) care se opune, care este împotrivă;
p. ext. dușman. [
Var.:
împrotivitór, -oáre s. m. și
f.,
adj.] –
Împotrivi +
suf. -tor.