implicație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPLICÁȚIE, implicații, s. f. Idee, fapt urmând în mod implicit din altul sau apărând ca o consecință imediată a acestuia. ♦ (
Log.) Relație între două concepte în care adevărul ori falsitatea unui concept atrage după sine cu necesitate adevărul ori falsitatea celuilalt concept. – Din
fr. implication, lat. implicatio.implicație (Dicționar de neologisme, 1986)IMPLICÁȚIE s.f. 1. Idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. (
Log.) Enunț format dintr-un antecedent și un consecvent, astfel încât adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers. [Gen.
-iei, var.
implicațiune s.f. / cf. fr.
implication, it.
implicazione, cf. lat.
implicatio – înlănțuire].
implicație (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPLICÁȚIE s. f. 1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit. 2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces. 3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers. 4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua. 5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului. (< fr.
implication, lat.
implicatio)
implicație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)implicáție (-ți-e) s. f.,
art. implicáția (-ți-a), g.-d. art. implicáției; pl. implicáții, art. implicáțiile (-ți-i-)