impersonal - explicat in DEX



impersonal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nici o persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită nici unei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

impersonal (Dicționar de neologisme, 1986)
IMPERSONÁL, -Ă adj. Care nu este personal; (fig.) lipsit de personalitate, de originalitate. ◊ (Gram.; despre verbe, construcții etc.) Care arată o acțiune neatribuită nici unei persoane. [Cf. fr. impersonnel, it. impersonale].

impersonal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMPERSONÁL, -Ă adj. care nu se referă la o persoană, nu vizează direct pe cineva; cu caracter obiectiv. ◊ (despre verbe, construcții verbale) care exprimă o acțiune neatribuită nici unei persoane. ◊ (fig.) lipsit de personalitate. (< fr. impersonnel, lat. impersonalis)

impersonal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*impersonál, -ă adj. (lat. impersonalis). Care n´are personalitate, care nu se aplică numaĭ uneĭ persoane, ci orĭ-cuĭ ar fi: legea e impersonală. Banal, lipsit de originalitate: stil impersonal. Gram. Se zice despre verbele uzitate la persoana a treĭa a singularuluĭ (numite și unipersonale), ca: trebuĭe, ploŭă, ninge. Modu impersonal, infinitivu, care nu arată persoana. Adv. În mod impersonal: a vorbi impersonal.

impersonal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
impersonál adj. m., pl. impersonáli; f. impersonálă, pl. impersonále

impersonal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
impersonal a. 1. care nu s’aplică la o persoană anumită: legea e impersonală; 2. se zice de verbele cari au numai infinitivul și a treia persoană singular: plouă, ninge, trebue; 4. Gram. mod care nu distinge persoanele: modurile impersonale sunt: infinitivul și supinul.

impersonal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMPERSONÁL, -Ă, impersonali, -e, adj. Care nu se referă la nicio persoană; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme și construcții verbale) Care exprimă o acțiune ce nu este atribuită niciunei persoane, care nu are subiect propriu-zis și se întrebuințează numai la persoana a treia singular. — Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.