imperfect - explicat in DEX

imperfect (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.

imperfect (Dicționar de neologisme, 1986)
IMPERFÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu este perfect; nedesăvârșit. ◊ (Gram.) Timp imperfect (și s.n.) = timp verbal care arată o acțiune neterminată, de durată. [< lat. imperfectus, cf. fr. imparfait, it. imperfetto].

imperfect (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMPERFÉCT, -Ă I. adj. (și adv.) care nu este perfect; nedesăvârșit. II. s. n. timp verbal al modului indicativ care arată o acțiune neterminată, de durată. (< lat. imperfectus, după fr. imparfait)

imperfect (Dicționaru limbii românești, 1939)
*imperféct, -ă adj. (lat. imperfectus). Care nu e perfect, incomplet, neterminat: casă imperfectă. Care are defecte: operă imperfectă. S. n., pl. e. Gram. Timp verbal care exprimă o acțiune trecută acuma, dar care nu trecuse încă cînd alta se întîmplase: citeam cînd aĭ intrat. Adv. În mod imperfect.

imperfect (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IMPERFÉCT, -Ă (‹ lat., fr.) adj. (Și adverbial) Cu defecte; lipsit de perfecțiune. ♦ Neterminat. ◊ (LINGV.) Timp i. (și substantivat, n.) = timp al modului indicativ prin care se exprimă o acțiune din trecut, încă neterminată în momentul la care se referea vorbirea. ◊ (EC.) Piață (concurență) i. = condițiile (situația) în care prețurile sunt modificate, de obicei de una sau mai multe persoane fizice sau juridice, din cauza unor avantaje de care se bucură anumiți cumpărători sau vânzători.

imperfect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imperféct¹ adj. m., pl. imperfécți; f. imperféctă, pl. imperfécte

imperfect (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!imperféct² s. n.

imperfect (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
imperfect a. 1. neterminat, incomplet: operă imperfectă; 2. care are defecte. ║ n. Gram. timp verbal în care acțiunea trecută e considerată ca prezentă în raport cu un timp trecut, ex. citiam eri când a fi venit.

imperfect (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. — Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait.