imperator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. – Din
lat. imperator.imperator (Dicționar de neologisme, 1986)IMPERÁTOR s.m. (
Ist.)
1. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei victorii asupra dușmanului.
2. Împărat. [< lat.
imperator].
imperator (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMPERÁTOR s. m. titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau senat după o victorie. (< lat.
imperator)
imperator (Dicționaru limbii românești, 1939)*imperatór m. (lat.
imperátor, -óris, d.
ímpero, -áre, a comanda, a porunci). Împărat. – Fem.
Rar, imperatrice, împărăteasă.
imperator (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IMPERÁTOR, imperatori, s. m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de către soldați sau de către senat după repurtarea unei mari victorii; persoană care purta acest titlu. — Din
lat. imperator.