impenitent - explicat in DEX

impenitent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Rar) Care nu se căiește, care nu are remușcări. – Din fr. impénitent.

impenitent (Dicționar de neologisme, 1986)
IMPENITÉNT, -Ă adj. (Rar) Nepocăit; care persistă în greșeală. [< fr. impénitent].

impenitent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMPENITÉNT, -Ă adj. care nu se căiește, nu are remușcări. (< fr. impénitent)

impenitent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*impenitént, -ă adj. (lat. impóenitens, -éntis. V. penitent. Care persistă în păcat și nu se căĭește: un bețiv impenitent.

impenitent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
impenitént (livr.) adj. m., pl. impeniténți; f. impeni­téntă, pl. impeniténte

impenitent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMPENITÉNT, -Ă, impenitenți, -te, adj. (Livr.) Care nu se căiește, care nu are remușcări. — Din fr. impénitent.