imoralism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale dintr-o epocă dată, negând prin aceasta morala însăși. – Din
fr. immoralisme.imoralism (Dicționar de neologisme, 1986)IMORALÍSM s.n. Concepție (susținută mai ales de Nietzsche și Gide) care preconizează încălcarea și negarea normelor și a principiilor morale. ♦ Atitudine opusă față de tot ceea ce în mod obișnuit este considerat moral. [< fr.
immoralisme].
imoralism (Marele dicționar de neologisme, 2000)IMORALÍSM s. n. 1. doctrină care preconizează încălcarea principiilor și a normelor morale. 2. dispreț față de tot ceea ce este considerat moral. (< fr.
immoralisme)
imoralism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IMORALÍSM (‹
fr.)
s. n. (
FILOZ.) Teorie a lui Nietzsche, potrivit căreia morala ar trebui înlocuită printr-o scară de valori diferită de cea curentă, instaurând uneori chiar valori răsturnate, pe dos, față de cele acceptate în mod obișnuit. Nietzsche însuși a folosit inițial termenul de
i., în 1888, când intenționa să dea celei de-a treia părți din lucrarea „Voința de putere” titlul: „Imoralistul. Critica celei mai nefaste specii de ignoranți: Morala”.
imoralism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)imoralísm s. n.imoralism (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IMORALÍSM s. n. Teorie care contestă valoarea normelor și judecăților morale. — Din
fr. immoralisme.