imobil - explicat in DEX

imobil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMÓBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

imobil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMOBÍL², -Ă, imobili, -e, adj. 1. Care stă în nemișcare; neclintit, fix. 2. Imobiliar. – Din fr. immobile, lat. immobilis.

imobil (Dicționar de neologisme, 1986)
IMÓBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

imobil (Dicționar de neologisme, 1986)
IMOBÍL, -Ă adj. 1. Nemișcat, neclintit, fix. 2. Care nu se poate mișca, transporta. [Cf. fr. immobile, lat. immobilis].

imobil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMÓBIL¹ s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

imobil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMOBÍL², -Ă adj. nemișcat, neclintit, fix. (< fr. immobile, lat. immobilis)

imobil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul [!]. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).

imobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imobíl¹ (nemișcat) adj. m., pl. imobíli; f. imobílă, pl. imobíle

imobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imóbil² (imobiliar) adj. m., pl. imóbili; f. imóbilă, pl. imóbile

imobil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imóbil³ s. n., pl. imóbile