imitativ - explicat in DEX

imitativ (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). – Din fr. imitatif, lat. imitativus.

imitativ (Dicționar de neologisme, 1986)
IMITATÍV, -Ă adj. Care imită. ◊ Armonie imitativă v. armonie (1) [în DN]. [Pl. -vi, -ve. / cf. fr. imitatif, it. imitativo].

imitativ (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IMITATÍV, -Ă adj. care imită. (< fr. imitatif, lat. imitativus)

imitativ (Dicționaru limbii românești, 1939)
*imitatív, -ă adj. (lat. imitativus). Gram. Muz. Care e de natura imitațiuniĭ: armonie imitativă. S. n., pl. e. Gram. Cuvînt care imită huĭetu naturiĭ, onomatopeic, ca: gîl-gîl, gîlgîĭ, scîrț-scîrț, scîrțîĭ, horpăĭ, sorb ș. a.

imitativ (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imitatív adj. m., pl. imitatívi; f. imitatívă, pl. imitatíve

imitativ (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
imitativ a. de natura imitațiunii: armonie imitativă.

imitativ (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMITATÍV, -Ă, imitativi, -e, adj. Care imită (sunete). — Din fr. imitatif, lat. imitativus.