îmbrăca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBRĂCÁ, îmbrác, vb. I.
Refl. și
tranz. 1. A(-și) acoperi corpul cu veșminte. ♦
Refl. A purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate etc.
2. A-și procura sau a procura cuiva hainele trebuincioase.
3. A (se) acoperi, a (se) înveli. ♦
Tranz. A înfăța perna sau plapuma. ♦
Tranz. A înveli cu hârtie, cu material plastic etc. copertele unei cărți, ale unui caiet etc. ♦
Tranz. A fereca icoane, bijuterii etc. în aur sau în argint. ♦
Tranz. Fig. A învălui, a ascunde (adevărata înfățișare, adevăratul aspect etc.). –
Lat. *
imbracare (<
braca „pantaloni”).