îmbălsăma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎMBĂLSĂMÁ, îmbălsămez, vb. I.
Tranz. 1. (Despre flori, parfumuri; la
pers. 3) A umple, a impregna aerul cu miros plăcut (și pătrunzător); a parfuma, a înmiresma, a miresma.
2. A impregna țesuturile unui cadavru cu anumite substanțe chimice (introduse prin artere) pentru a împiedica sau pentru a întârzia putrefacția; bălsăma. [
Var.: (rar)
îmbălsămí vb. IV] –
În +
balsam. Cf. it. imbalsamare, fr. embaumer.