iman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IMÁN s. m. v. imam.iman (Dicționaru limbii românești, 1939)imán și
imám m. (turc. ar.
imam). Preut [!] care recitează rugăcĭunile în geamie. V.
hoge.iman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IMÁN s. m. v. imam.