imamea - explicat in DEX

imamea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. – Din tc. imame.

imamea (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
imameá, s.f. (înv.) 1. vârful de chihlimbar al ciubucului, prin care se trage fumul din lulea. 2. varietate de pere lunguiețe, cu fața roșie și gust dulce.

imamea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
imameá (imaméle), s. f. – Capăt de chihlimbar al unei pipe. Tc. imame (Șeineanu, III, 70). Sec. XIX. – Der. imamele, s. f. (varietate de pere).

imamea (Dicționaru limbii românești, 1939)
imameá f., pl. ele (turc. [d. ar.] imame). Vechĭ. Capătu (muștĭucu) cĭubuculuĭ saŭ luleleĭ, țigareteĭ (de ordinar de chilimbar [!]).

imamea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
imameá s. f., art. imameáua, g.-d. art. imamélei; pl. imaméle, art. imamélele

imamea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IMAMEÁ, imamele, s. f. Capătul ciubucului, prin care se trage fumul. — Din tc. imāme.

imameà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
imameà f. 1. căpătâiul de chihlibar al ciubucului: ciubuce cu imamele de chihlibar limoniu FIL.; 2. Mold. varietate de pere lunguiețe, fața roșie, gust dulce. [Turc. IMAMÈ].