ieși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IEȘÍ, ies, vb. IV.
Intranz. 1. A părăsi un loc, o încăpere, un spațiu închis, limitat, plecând afară; a trece din interior în exterior. ◊
Expr. A ieși afară = a defeca (
2).
A-i ieși (cuiva)
înainte sau
a ieși în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. ♦ A se duce, a pleca de acasă.
2. A se ivi, a apărea, a se face văzut sau auzit. ◊
Expr. A ieși în relief =
a) a fi mai în afară decât cele din jur, a fi proeminent;
b) a se remarca, a se releva.
A-i ieși (cuiva)
ochii din cap (sau
sufletul), se zice când cineva depune un efort extrem de mare. ♦ (Despre semănături) A răsări, a crește. ♦ A se naște din..., a-și trage originea; a proveni.
3. A părăsi o poziție, o situație, o stare; a se desprinde, a se elibera. ◊
Expr. A-și ieși din sărite (sau
din fire, din răbdări, din pepeni, din țâțâni, din balamale) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A se abate de la o hotărâre, de la o decizie etc.; a încălca, a nu respecta.
4. A ajunge, a izbuti, a reuși (într-un anumit fel).
A ieșit primul. ◊
Loc. vb. A ieși biruitor (sau
învingător) = a birui, a învinge. ◊
Expr. A-i ieși (cuiva ceva)
după plac = a-i reuși (ceva cuiva) așa cum a dorit.
Cum o ieși, (numai) să iasă, exprimă indiferența sau resemnarea față de un rezultat (nefavorabil) așteptat. ♦ A promova, a avansa, a ajunge.
A ieșit ofițer. 5. A rezulta de pe urma unui efort, a unei activități etc.; a obține un câștig material. ♦ (Despre calcule, socoteli) A da rezultat (bun), a se încheia cu o concluzie.
6. A se decolora; a se spălăci. –
Lat. exire.