ienicer - explicat in DEX

ienicer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér, -i s. m.] – Din tc. yeniçeri.

ienicer (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
ienicér (ianicér), ienicéri (ianicéri), s.m. (înv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la început din prizonierii de război, dintre copiii turciți ai populațiilor creștine). 2. (fig.) tâlhar, bandit.

ienicer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ienicér (ienicéri), s. m. – Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești. – Var. ianicer. Mr. γianițar, megl. ianiciar. Tc. yani çeri „oștire nouă” (Șeineanu, II, 224; Lokotsch 954). – Der. ieniceresc, adj. (de ieniceri); ienicerește, adv. (ca ienicerii; în chip crud, nemilos); ienicerime, s. f. (ceată de ieniceri).

ienicer (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ienicer, ieniceri s. m. ( intl.) polițist.

ĭenicer (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭenicér și inicér și (Munt.) ĭanicér m. (turc. ĭeni-čeri, oaste noŭă; rus. ĭanyčár, germ. janitschar). Soldat din infanteria înființată de Murat I la 1330 și compusă din tinerĭ creștinĭ turcițĭ. Ĭa [!] a format garda sultanuluĭ Turciiĭ pînă la 1826, cînd, din cauza aroganțeĭ eĭ, a fost măcelărită și suprimată din ordinu luĭ Mahmud II. – Fals eni-. V. mameluc și pretorian.

ienicer (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IENICÉR (‹ tc.) s. m. (În Imp. Otoman, din sec. 14 până în 1826) Soldat din corpul de elită al infanteriei otomane (înființat de sultanul Orhan); de obicei, i. au fost recurtați din copiii unor popoare creștine supuse, fiind obligați să îmbrățișeze islamismul.

ienicer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ienicér s. m., pl. ienicéri

ienicer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ienicer m. 1. pl. numele vechii pedestrimi turcești, înființată de Sultanul Murat I la 1362 din tineri creștini turciți; ienicerii ocupau primul rang în armata turcească și fură mai multe secole spaima Europei până ce, devenind un adevărat flagel pentru înșiși Sultanii, fură cu totul desființați în 1826: ieniceri, copii de suflet ai lui Alah EM.; 2. fig. tâlhar: vrea să zică ești comunist, ienicer AL. [Turc. YENIČERI, miliție nouă].

ienicer (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér s. m.] —; Din tc. yeniçeri.