idolatru - explicat in DEX

idolatru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. – Din fr. idolâtre.

idolatru (Dicționar de neologisme, 1986)
IDOLÁTRU, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care se închină idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubește (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].

idolatru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IDOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se închină idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubește cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)

idolatru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*idolátru¹, -ă adj. și s. (îld. idololatru; lat. idololatra, d. vgr. eidololátres, d. eidolon, idol, și latreúo, ador. V. zoolatru). Care se închină idolilor.

idolatru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
idolátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. idolátri; adj. f., s. f idolátră, pl. idolátre

idolatru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
idolatru m. cel ce se închină la idoli.

idolatru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se închină la idoli. ♦ Fig. (Persoană) care iubește pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste măsură. — Din fr. idolâtre.