idioție - explicat in DEX

idioție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IDIOȚÍE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

idioție (Dicționar de neologisme, 1986)
IDIOȚÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].

idioție (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IDIOȚÍE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)

idioție (Dicționaru limbii românești, 1939)
*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce´nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.

idioție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile

idioție (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
idioție f. stare de idiot, stupiditate.

idioție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] — Din fr. idiotie.