idioțenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență;
p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (
2).
2. Idioție (
1). [
Pr.:
-di-o-] –
idiot +
suf. -enie.idioțenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)idioțénie (lipsă de inteligență)
(-di-o-, -ni-e) s. f.,
art. idioțénia (-ni-a), g.-d. art. idioțéniei; (manifestări)
pl. idioțénii, art. idioțéniile (-ni-i-)idioțenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IDIOȚÉNIE, idioțenii, s. f. 1. Lipsă totală de inteligență;
p. ext. atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idioție (
2).
2. Idioție (
1). [
Pr.:
-di-o-] —
Idiot +
suf. -enie.