identitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊
Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă.
2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
3. (
Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. – Din
fr. identité, lat. identitas, -atis.identitate (Dicționar de neologisme, 1986)IDENTITÁTE s.f. 1. Însușirea a ceea ce este identic. ♦ (
Curent) Asemănare, similitudine perfectă.
2. Datele prin care se identifică o persoană.
3. (
Mat.) Egalitate valabilă pentru orice valori ale mărimilor variabile care intervin în ea. [Cf. fr.
identité, lat.
identitas].
identitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)IDENTITÁTE s. f. 1. însușirea a ceea ce este identic. ◊ asemănare, similitudine perfectă. 2. ansamblu de date prin care se identifică o persoană. 3. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun. (< fr.
identité, lat.
identitas)
identitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*identitáte f. (mlat.
idéntitas, -átis, d. lat.
idem, acelașĭ). Calitatea de a fi identic.
Jur. Recunoașterea unuĭ mort saŭ al unuĭ delincŭent [!] care nu vrea să spună cine-ĭ:
a recunoaște, a stabili identitatea unuĭ cadavru. Fig. Starea uneĭ substanțe care rămîne perpetuŭ aceĭașĭ.
Mat. Egalitate în care ceĭ doĭ membri-s identicĭ.
identitate (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)IDENTITÁTE (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. (
FILOZ.)
I. personală (numerică), stare a unui obiect, desemnat prin două nume diferite, de a fi ceea ce este, în același moment al timpului și în același loc din spațiu.
2. (
FILOZ.)
I. calitativă (specifică), caracter comun pentru două obiecte de gândire distincte distincte în timp și spațiu, care prezintă însă aceleași calități.
3. (
LOG.)
Principiul identității = principiul fundamental al gândirii, care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații; simbolul lui este: A = A. ♦ Asemănare, similitudine perfectă.
4. Datele prin care se identifică o persoană.
5. (
MAT.) Egalitate între două expresii algebrice care au aceeași valoare numerică pentru orice sistem de valori date literelor. Cele două expresii sunt legate prin semnul „=”; de
ex. (a+b)
2 = a
2 + 2ab + b
2.
6. (
GENET.) Prezența la urmași a acelorași seturi de gene (de
ex. la gemenii monozigoți).
identitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)identitáte s. f.,
g.-d. art. identitắții; pl. identitắțiidentitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)identitate f.
1. ceea ce face că un lucru e acelaș cu un altul;
2. Filoz. starea unei substanțe ce rămâne totdeauna aceeaș;
3. Jur. recunoașterea unei persoane anumite:
certificat de identitate.identitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IDENTITÁTE, identități, s. f. 1. Faptul de a fi identic cu sine însuși. ◊
Principiul identității = principiu fundamental al gândirii care impune ca formele logice să păstreze unul și același sens în decursul aceleiași operații. ♦ Asemănare, similitudine perfectă.
2. Ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
3. (
Mat.) Relație de egalitate în care intervin elemente variabile, adevărată pentru orice valori ale acestor elemente. — Din
fr. identité, lat. identitas, -atis.