idee (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept.
2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊
Expr. A avea idee = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat (despre ceva).
Ce idee! = exclamație de dezaprobare.
Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect.
3. (În
expr.)
Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊
Expr. (
Fam.)
A băga (pe cineva) sau
a intra la (o) idee (sau
la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme.
4. (În
expr.)
O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc.
O idee mai mare. – Din
fr. idée, lat. idea.idee (Dicționar de neologisme, 1986)IDÉE s.f. 1. Formă de reflectare, de reprezentare generalizată a realității în conștiință; noțiune, concept.
2. Gândire, concepție, fel de a vedea.
3. Concepție de bază care se desprinde dintr-o lucrare literară, artistică etc.; concepție fundamentală. ♦ Gând, opinie, părere, convingere, judecată. ◊
Idee fixă = imagine, gând care revine mereu în mintea unei persoane. ♦ Intenție, plan. [Pron.
-de-e. / cf. fr.
idée, it.
idea, gr., lat.
idea <
idein – a vedea].
idee (Marele dicționar de neologisme, 2000)IDÉE s. f. 1. formă de reflectare, de reprezentare generalizată a realității în conștiință; noțiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunoștințe (sumare), a fi informat despre... 2. gândire, concepție, fel de a vedea. 3. concepție de bază care se desprinde dintr-o lucrare literară, artistică etc. ♦ gând, opinie, părere, convingere, judecată. ♦ ~ fixă = imagine, gând care revine mereu în mintea cuiva. 4. intenție, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mică, puțin. (< fr.
idée, lat., gr.
idea)
idee (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)idée (idéi), s. f. –
1. Noțiune, concept, gînd. –
2. Cantitate mică, strop, fărîmă. –
Mr. idee. Fr. idée; în
mr., din
ngr. ἰδέα.
idee (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)idée s. f.,
art. idéea, g.-d. art. idéii; pl. idéi, art. idéile (-de-i-)idee (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)idee f.
1. reprezentarea unui lucru în spirit:
ideea adevărului, a frumosului și a binelui; 2. cugetare, mod de a gândi:
fiecare om are ideile sale; 3. amintire vagă:
am oarecare idee; 4. viziune himerică, iluziune:
a se nutri cu idei; 5. schița unei opere.
idee (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IDÉE, idei, s. f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii logice; noțiune, concept.
2. Principiu, teză cuprinzătoare, teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, părere, gând, convingere, judecată. ◊
Expr. A (nu) avea idee = a (nu) avea cunoștințe (sumare), a (nu) fi informat (despre ceva).
Ce idee! = exclamație de dezaprobare.
Dă-mi o idee = ajută-mă cu o sugestie sau să găsesc o soluție. ♦ Intenție, plan, proiect. ♦ Concepție de bază care determină conținutul unei opere literare, artistice sau științifice; elaborare originală a gândirii în domeniul literar, artistic sau științific.
3. (În
expr.)
Idee fixă = imagine, gând delirant izolat, intens și durabil, lipsit de rațiune. ♦ Teamă, grijă cu privire la ceva, panică. ◊
Expr. (
Fam.)
A băga (pe cineva) sau
a intra la (o) idee (sau
la idei) = a face să se îngrijoreze, să se teamă sau a se îngrijora, a se teme.
4. (În
expr.)
O idee (de...) = o cantitate mică, redusă etc.
O idee mai mare. — Din
fr. idée, lat. idea.