iaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor sau folosit pentru irigații, morărit etc.
2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren.
3. Zăgaz (la un heleșteu). – Din
sl. jazŭ.iaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)iáz (iázuri), s. n. –
1. Zăgaz. –
2. Lac artificial. –
3. Canal, șanț de irigație.
Sl. jazŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 145; Conev 82),
cf. bg.,
sb.,
cr.,
pol. jaz, rus. jez. –
Der. iazer (
var. (i)ezer),
s. n. (lac artificial), din
sl. (
bg.,
sb.,
cr.,
ceh.)
jezero; iezi (
var. iezeri, iezări),
vb. (a stăvili apa prin diguri, a zăgădui; a săpa șanțuri; a inunda);
iezitură, s. f. (dig; lac artificial).
Cf. Bărbulescu,
Iazer și
iezer, Arhiva, XXXII, 1-26.
ĭaz (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭaz n., pl.
urĭ (vsl.
ĭazŭ, zăgaz).
Mold. Trans. Vechĭ. Zăgaz, ĭezitură.
Azĭ peste tot. Heleșteŭ, rîmnic, lac făcut p. piscicultură. V.
ĭezer.iaz (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)iáz, -uri, s.n. – Îngrăditură din stâlpi, crengi și pietre, cu care se abate apa spre moară; zăgaz. – Din sl. jazǔ.
iaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iaz s. n.,
pl. iázuriiaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iaz n.
1. canal derivat din un curs de apă pentru a-l conduce la o moară ori fabrică;
2. Mold. Tr. zăgaz. [Slav. ĬAZŬ, canal].
iaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IAZ, iazuri, s. n. 1. Lac artificial format prin stăvilirea cu baraj de pământ sau prin abaterea unui curs de apă și destinat creșterii peștilor ori folosit pentru irigații, morărit etc.
2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitură de teren.
3. Zăgaz (la un heleșteu). — Din
sl. jazŭ.