ialoviță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (
Înv. și
reg.) Vacă mare și grasă. – Din
bg.,
scr. jalovica.ialoviță (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ialovíță,
ialovíțe, s.f. (înv. și reg.)
1. vacă mare și grasă.
2. bir plătit în vaci.
ialoviță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ialovíță (ialovíțe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată.
Sl. (
bg.,
sb.,
rus.)
jalovica „văcuță”, din
sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui
iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în
Trans. de Nord, din
rut. jalovyi „sterp” (DAR).
ialoviță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iáloviță (
înv.,
reg.)
s. f.,
g.-d. art. iáloviței; pl. iálovițeialoviță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ialoviță f. Mold, vacă grasă:
li se aduse 22 ialovițe fripte CR. [Serb. ĬALOVIȚA, vacă stearpă].
ialoviță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IÁLOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (
Înv. și
reg.) Vacă mare și grasă. — Din
bg.,
sb. jalovica.ĭaloviță (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭáloviță f., pl.
e (vsl.
ĭalovicĭ, d.
ĭalovŭ, sterp; rus.
ĭálovaĭa, vacă stearpă,
ĭálovica, juncă, pol.
jalowica, bg. sîrb.
jalovica).
Est. Vacă foarte grasă, mangoliță. – Și
ĭalomiță (vest).