hâșâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂȘÂÍ, hâșâiesc, vb. IV.
Tranz. A alunga o pasăre cu strigătul „hâș”. [
Var.:
hâșăí, cășăí vb. IV] –
Hâș +
suf. -âi.hâșâi (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)hâșâí, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte (onomatopee) + -îi.
hâșâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hâșâí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. hâșâiésc, imperf. 3
sg. hâșâiá; conj. prez. 3
să hâșâiáscă