hâtru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂTRU, -Ă, hâtri, -e, adj.,
s. m. și
f. (
Reg.)
1. (Om) glumeț, mucalit, poznaș.
2. (Om) isteț, deștept. ♦ (Om) șiret, viclean. – Din
ucr. chytryj.hâtru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hấtru (hâ-tru) (
reg.)
adj. m.,
s. m.,
art. hấtrul, pl. hấtri, art. hấtrii; adj. f.,
s. f. hấtră, pl. hấtrehâtru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)hâtru a. Mold. șiret:
un hâtru bun de glume AL. [Slav. HYTRŬ].