hârtău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HÂRTĂU, hârtaie, s. n. (
Reg.) Bucată lungă de pământ. –
Hart[an] +
suf. -ău.hârtău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hârtắu (
reg.)
s. n.,
art. hârtắul; pl. hârtáie