hurducătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)HURDUCĂTÚRĂ, hurducături, s. f. Zdruncinătură, zguduire; zgomot produs de ceva care (se) hurducă; hurducăială. –
Hurduca +
suf. -ătură.hurducătură (Dicționaru limbii românești, 1939)hurducătúră f.
Nord. Rezultatu (huĭetu) hurducăriĭ.
hurducătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)hurducătúră (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. hurducătúrii; pl. hurducătúri